Potrivit datelor furnizate de Poliția Prahova, drumul național 1 B Ploiești – Buzău este parțial blocat, luni după-amiază, în localitatea Valea Călugăreascaă, două dintre cele patru benzi fiind impracticabile în urma unui accident rutier în care trei persoane au fost rănite.
Conform primelor informații de la locul accidentului, șoferul unui autoturism care circula dinspre Ploiești către Buzău nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul care rula în fața sa, a intrat în coliziune cu acesta proiectându-l pe contrasens, unde s-a ciocnit de o a treia mașină.
În urma impactului dintre cele trei autovehicule trei persoane au fost rănite, însă leziunile suferite de acestea nu sunt grave.
În urma accidentului, banda a doua a fiecărui sens de mers este blocată, traficul rutier desfășurându-se pe prima bandă și fiind dirijat de către polițiști.